iunie 18, 2011

Balea Lac, o priveliste inedita

Inca nu-mi gasesc cuvintele dupa peisajul care ne-a intampinat la Balea Lac in acea zi de Redescopera Romania in care s-a hotarat pentru prima oara ruperea sirului de Dustere in doua si plecarea masinilor in directii diferite. Destinatia nu-mi era deloc nefamiliara, Balea Lac fiind singurul loc in care am avut ocazia sa inghet in pantaloni scurti la -2° C, in mijlocul lunii august . Tot aici am avut parte in vara lui 2008 de cea mai romantica zi de nastere, sarbatorita in fosta vila a lui Ceausescu, modernizata si  introdusa chiar in acel an in circuitul turistic sub numele de Cabana Paltinul.

Peisajul oferit de prezenta zapezii la Balea Lac in plina vara, pur si simplu m-a lasat fara cuvinte. De altfel, echipa Redescopera Romania 3 isi propusese sa ajunga la Balea tocmai pentru a trai experienta zapezii si in cea de-a treia excursie consecutiva din anul 2011. In ceea ce ma priveste insa, nu avusesem parte nici ca turist, nici ca fotograf de acest spectacol vizual. 

Oglindirea in apa lacului a muntelui alb pe alocuri ne-a oferit o priveliste minunata pe care sensibilitatea mea artistica nu mi-a permis sa nu o imortalizez. 

 
 
 
 
 
 

Redescoperă România este un proiect Petrom, impreuna cu BCRDaciaRomtelecomParalela 45 şi Muzeul National al Taranului Roman. Pentru mai multe imagini  si noutati din Redescopera Romania 3, va invit aici.

iunie 15, 2011

Salina Turda, un mic paradis romanesc

Incredibil dar adevarat! Cu Redescopera Romania am ajuns de cateva ori in paradis.

Cea mai recenta vizita in paradis am facut-o ieri. Ziua s-a anuntat de la inceput mai putin incarcata decat zilele precedente. Parasind Clujul, a trebuit sa renunt la relatia deosebita care se legase intre mine si fantasticul pat de la Best Western City din Cluj unde ne-am cazat la recomandarea celor de la Paralia45 si ne-am indreptat spre Sovata, urmatoarea noastra statie pentru cazare.

Dar uite ca Dumnezeu impreuna cu Muzeul Taranului Roman ne-au pus Salina Turda in drum... 

E, pana aici mi-a fost!! Prahoveanca fiind, avand o salina aproape de casa (a se intelege in acelasi judet), am invatat de mic copil sa nu apreciez prea mult ceea ce am deja... adica o salina! Asadar vestea vizitarii salinei nu a avut in mine rezonanta dorita.

Cum am ajuns atunci in paradis??.. Pe neasteptate! M-am echipat cu un pulover gros pus la dispozitie de tovarasa de drum Anca Bundaru care se gandeste la toti si la toate si are grija sa nu ne lipseasca nimic si cu un oftat m-am avantat impreuna cu grupul Redescopera Romania si ghidul de la salina pe culoarele acesteia...

Vizita in paradis a durat aproximativ o ora... Dar ce ora!! In care am ramas fara glas... 












Cand am iesit fara grai din salina,  m-a luat in primire soarele arazator de afara: "Scoate-ti puloverul! Vizita in paradis a luat sfarsit!!"

Redescoperă România este un proiect Petrom, impreuna cu BCRDaciaRomtelecomParalela 45 şi Muzeul National al Taranului Roman. Pentru mai multe imagini  si noutati din Redescopera Romania 3, va invit aici.

iunie 12, 2011

Redescopera Romania 3 - Despre puterea visului si a credintei

Lumea moderna se cauta tot mai mult... pe la doctori, de diferite boli ale vremurilor pe care le traim... Printr-un paradox, doctorii acestor vremuri fiind ei insisi bolnavi, Occidentul si-a intors fata catre Dumnezeu si Orient...

Intr-un astfel de context, m-am re-nascut eu, dupa multiple contacte cu principiile simplificatoare de viata ale lumii orientale si-ale divinitatii... Intr-o zi, am aflat ca singurul motiv pentru care viata mea a luat de-a lungul timpului un fagas nicicand dorit, il constituie tocmai absenta visului cu ochii deschisi ai inimii... Si din aceeasi zi, mi-am dat iarasi liber la visare...

Va mai intrebati inca cum am ajuns sa ma bucur de soarele Transilvaniei alaturi de echipa Redescopera Romania?!... E simplu, mai intai a fost visul... Dupa un timp, m-au descoperit...

Intr-o zi, stand la o partida de sah cu Dumnezeu, i-am vorbit printre nebuni si regi despre dorul meu de Regina, tara asta frumoasa pe care uitam s-o traim si s-o sfintim... Intotdeauna Dumnezeu zambeste senin pe sub mustata si peste tacerea vorbelor lui se face auzit doar dansul mutarilor noastre pe tabla...

Ulterior, se intampla... Intotdeauna la momentul potrivit... Un astfel de moment a fost cel in care in Inbox-ul meu de Facebook a poposit urmatorul mesaj din partea Ancai Bundaru si a Petrom Romania:

"Hei, ai castigat!! Mergi cu noi in Redescopera Romania..."

Mai departe, va invit sa descoperiti zi dupa zi, timp de o saptamana, povestea noastra autohtona, pe care am bucuria sa o scriu impreuna cu aceasta minunata echipa Redescopera Romania...

Ziua 1 - Biserici si cetati fortificate din Transilvania (Prejmer, Harman, Rotbav, Saschiz, Biertan)


Pentru o imagine completa a primei zile de poveste, va invit aiciRedescoperă România este un proiect Petrom, impreuna cu BCRDaciaRomtelecomParalela 45 şi Muzeul National al Taranului Roman.

iunie 08, 2011

Secretele baltilor romanesti






Duminica oarecare de iarna uitata de Dumnezeu pe pamant… Cu nimic diferita de ultimele duminici infrigurate, indulcite constant cu pagini de lectura si arome de cappuccino, amaretto, scortisoara…
Am pus hotarata cana de cafea pe masa dupa o ultima sorbitura grabita si m-am avantat, cu o strangere de inima, in cenusiul incoerent al zilei de afara… Din inertie, am luat-o la pas aiurea pe strazi… De jur imprejur, figuri zgribulite si cladiri istovite de atata iarna si istorie, ingramadite laolalta intr-un peisaj monoton de duminica in Bucuresti…
Din aceeasi inertie, calcam prin balti omniprezente si ele… Pana n-am mai calcat…
Oglinda unei balti bucurestene s-a tulburat si-odata cu ea, Ateneul s-a cutremurat… Din baltile adiacente, ma provoca imaginea aceluiasi Ateneu dar intr-o ipostaza cu totul inedita: cu susul in jos, neclintit sau tremurand, dupa cum ii dicta adierea nemiloasa a iernii…
Dantelaria fina mi-a luminat privirea inerta… Neincrezatoare – ca un copil mic aflat in fata primului brad de Craciun – am privit in jur cersind parca o confirmare care nu a venit… Eram singurul martor al unui secret atat de evident reflectat in baltile noastre de toate zilele… Am sorbit cu nesat nectarul acelei revelatii, umplandu-mi sufletul mirat de frumusete…
Inevitabil, in weekend-ul acela am reflectat la frumusetea care salasluieste la fiecare colt de strada si in fiecare balta, amenintand sa ne scoata din inertia proprie si a vremurilor…